Concurs Mărfuri de peste 100.000 lei, reținute în portul Constanța

2926
1

Articole de la același autor

În week-end-ul care a trecut, polițiștii Secției Transporturi Constanța, alături de inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud, au efectuat controlul fizic al mărfurilor dintr-un container cu sigiliul de origine intact, sosit în portul Constanța Sud, cu nava CMA CGM Azuri, la data de 11 octombrie a.c. Destinatar era o societate din comuna Slatina, județul Suceava, care a depus, prin comisionarul vamal, declarația vamală de tranzit.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, subcomisar Cerasela Miron, containerul a fost selectat în baza analizei de risc, care a fost efectuată de Biroul Vamal Constanța Sud, ocazie cu care, la controlul fizic total, au fost descoperite 343 cămăși inscripționate Giorgio Armani, șapte cămăși inscripționate POLO, trei cămăși inscripționate BOSS, 15 cămăși inscripționate TOMMY HILFIGER și 39 de cămăși inscripționate TIMBERLAND. Toate aceste bunuri ating valoarea de 126.000 lei.
Marfa a fost reținută de organele vamale, iar cercetările sunt efectuate sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, existând suspiciuni cu privire la comiterea infracțiunii de contrafacere.

Comentează știrea

ggFGqvkfdkQhA
21 octombrie 2014
ZvwzGzeoTqrQiWKfN

PIVSkJ ifmyhiqrjteo, [url=http://qjswkvtfehrc.com/]qjswkvtfehrc[/url], [link=http://jnypxjgmgajq.com/]jnypxjgmgajq[/link], http://wlshjyytencl.com/

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.948 secunde