Mărfuri de peste 250.000 lei, confiscate în portul Constanța Sud Agigea

299
Mărfuri de peste 250.000 lei, confiscate în portul Constanța Sud Agigea - marfadepeste250000leiconfiscata-1396460852.jpg

Articole de la același autor

Lucrătorii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime au controlat un container sosit din China în Portul Constanța Sud Agigea și având ca destinatar o societate comercială din București. Cu această ocazie, oamenii legii au constatat că peste 11.000 de jucării sunt susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală (avioane, laptop-uri, aparate foto, puzzle-uri, jocuri electronice tetris), fiind inscripționate cu mărci înregistrate. 


Mărfurile, având o valoare de piață estimată de 203.340 lei, au fost reținute de către organele vamale. De asemenea, administratorul societății comerciale respective s-a ales cu dosar penal pentru punerea în circulație de mărfuri contrafăcute. 


De asemenea, polițiștii, împreună cu organele competente au mai verificat și alte containere, unul atrăgându-le atenția. Containerul, sosit din China pe numele unei societăți comerciale din Ilfov, conținea 960 compleuri tricotate pentru copii, mărfuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală, purtând însemne ale unor mărci înregistrate. Tricotajele, fiind în valoare de 48.000 lei, au fost reținute de inspectorii vamali, administratorul societății comerciale alegându-se cu dosar penal pentru punerea în circulație de mărfuri contrafăcute.


"Cercetările sunt continuate pentru stabilirea exactă a prejudiciului creat, a identificării și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor participante la săvârșirea faptei", au precizat polițiștii SPTM. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5258 secunde