Marinari bulgari anchetați pentru contrabandă cu motorină

234
1 min citire
Echipajul unui șlep bulgăresc este cercetat de polițiștii din cadrul Gărzii de Coastă pentru trecerea ilegală a frontierei și contrabandă cu motorină.
La începutul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră de la Isaccea, Tulcea, au surprins șlepul sub pavilion Bulgaria că a intrat în apele teritoriale ale Ucrainei, fără să îndeplinească formalitățile de părăsirea țării. La data respectivă, comandantul navei, un bărbat de 55 de ani, a declarat că intenționa să ajungă la rampa din Tatamir, pentru a încărca cereale, însă pentru că nu cunoștea bine traseul, s-a abătut pe un canal lăturalnic aparținând Ucrainei. Oamenii legii le-au întocmit dosar penal pentru trecerea ilegală a frontierei celor trei membri ai echipajului, dar i-au lăsat să plece. Au stat însă cu ochii pe ei și au constatat că după ce au staționat două zile la rampa de cereale din Tatamir, marinarii bulgari s-au abătut de la drumul de întoarcere pentru a se alimenta cu motorină de la un tanc petrolier, sub pavilion Republica Moldova, care naviga în apele teritoriale ale Ucraine.
În urma controlului, pe șlep a fost găsită cantitatea de 6000 de litri de motorină în plus față de combustibilul declarat în acte. Întreaga cantitate de combustibil, evaluată la 36.000 de lei, a fost confiscată, iar marinarii sunt anchetați penal.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.03 secunde