Martorii din dosarul lui "Ipu", loviți de amnezie!

3305
Magistrații de la Judecătoria Constanța au demarat, vineri, audierile de martori în dosarul în care Cristian Fălcuș, zis "Ipu", și celalți trei amici de fapte ai acestuia, Dănuț Constantin Lazăr, Nicolae Slabu Purcăreață și Mircea Slabu Purcăreață, sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de vătămare corporală, loviri sau alte violențe, ultraj contra bunelor moravuri și distrugere. Astfel că, pe parcursul mai multor ore, judecătorii au audiat opt martori din dosar. Culmea, cei mai mulți dintre ei și-au schimbat aproape în totalitate declarațiile date la Parchet, spunând că în noaptea producerii scandalului erau atât de beți încât nu-și mai aduc aminte mare lucru…
Pentru că în timpul urmăririi penale, aceiași martori au declarat cu lux de amănunte cele petrecute în localul în care a avut loc scandalul, procurorul de ședință
s-a autosesizat, astfel că mulți dintre martorii care s-au prezentat vineri în instanță vor fi cercetați pentru mărturie mincinoasă.
Cei patru inculpați au fost trimiși în judecată pentru că, la data de 28 martie, în incinta unui bar din Năvodari, au iscat un scandal în care au fost rănite mai multe persoane.
Anchetatorii spun că, în noaptea de 28 martie a.c., în jurul orei 6, cei patru, alături de Daniel și Cătălin Dragă, au pătruns în incinta restaurantului Sunshine, din orașul Năvodari, înarmați cu un pistol, o sabie și bâte de lemn, producând un mare tărăboi. Ei i-ar fi agresat pe Alexandru Terente și Ionuț Sbarcea, cărora le-au provocat leziuni care au necesitat pentru vindecare aproximativ opt zile, respectiv 90 - 100 de zile, și au distrus mai multe bunuri, a căror valoare se ridică la 15.000 lei.
Ionuț Sbarcea le-a declarat anchetatorilor că, în noaptea respectivă, în timp ce se afla în barul Sunshine, l-a văzut pe Cristian Fălcuș, având o sabie în mână. La scurt timp, în local ar fi apărut Nicolae Slabu Purcăreață, zis "Ortega Mare", care era înarmat cu o bâtă de lemn, și l-a lovit pe Alexandru Terente în zona mâinilor și a capului. Constantin Dănuț Lazăr, cu o bâtă de baseball, l-ar fi lovit și el apoi pe Terente. Potrivit anchetatorilor, "practic în același timp, cei doi indivizi au început să îl lovească și pe el (n.r. - Ionuț Sbarcea), fiind urmați de inculpații Cristian Fălcuș și Slabu Purcăreață Mircea, acesta din urmă fiind înarmat cu o sabie".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1736 secunde