Ieri, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au audiat doi martori în dosarul executorului judecătoresc Adrian Romanescu, care este cercetat pentru că a încălcat legea privind circulația pe drumurile publice. În cursul lunii iulie 2007, executorul a fost depistat cu 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La unul din termenele anterioare, executorul a dat declarație în calitate de inculpat în fața instanței de judecată. El a recunoscut că a băut 250 ml vot-că, la un prieten, după-amiaza, și nu a mâncat nimic în ziua respectivă. Bărbatul contestă însă modul în care i s-au recoltat probele de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, pentru că i s-a dezinfectat locul unde s-a băgat seringa cu tampon cu spirt medicinal.
La termenul de ieri, magistrații au audiat doi martori. Alexandru Codreanu a declarat că l-au rugat polițiștii să-l însoțească pe Romanescu la spital, ca martor la recoltarea probelor pentru alcooltesc. După părerea martorului, Romanescu părea beat.
Cel de-al doilea martor era paznic, la momentul respectiv, al spitalului. El a zis că executorul judecătoresc a fost, la început, recalcitrant, și că s-a opus din răsputeri să i se ia sânge, inculpatul fiind beat.
Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 16 octombrie, când vor fi citați alți martori, unii cu mandat de aducere cu însoțitor.
Pe data de 22 iulie 2007, Adrian Romanescu a fost prins beat la volan. După cum a arătat alcooltestul, executorul băuse destul, pentru că rezultatele au indicat 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, în condițiile în care limita legală este de 0,40.
Executorul a fost surprins pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, la volanul autoturismului propriu, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal și i s-a suspendat permisul de conducere pe perioada cercetărilor. Adrian Romanescu mai este judecat într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanei.