MĂRTURII CUTREMURĂTOARE ale unui elev implicat în tragedia de ieri: "Autocarul a scăpat de sub control. M-am târât, am ieșit pe geam"

1763
1
MĂRTURII CUTREMURĂTOARE ale unui elev implicat în tragedia de ieri:

Articole recomandate

"Am simțit că mor, sunt în stare de șoc", este mărturia cutremurătoare a unui copil care a supraviețuit teribilului accident din Brașov. Mulți elevi au fost nevoiți să se târască printre colegii lor răniți și să iasă pe geamurile autocarului. Este durere mare și la Iași, unde familia, prietenii și colegii îl plâng pe profesorul care a pierit în accident. Imediat după accident, și președintele Iohannis a transmis un mesaj de susținere pentru familiile victimelor, scrie romaniatv.net


"Sunt în stare de șoc pentru că în momentul în care am văzut că autocarul a scăpat de sub control am simțit că mor. Și am văzut manevra șoferului de a evita coliziunea și a intrat în parapet... Ne-am oprit, apoi am continuat drumul liniștiți. Când să coborâm această vale totul a scăpat de sub control, a încercat să folosească frâna de motor și apoi a apăsat tare frâna și a intrat în parapet", a declarat Silviu Enache, unul dintre elevii din autocarul groazei.


Elevul își amintește că pentru a scăpa din autocarul răsturnat a trebuit să se târască și să iasă pe geam. A văzut apoi îngrozit, cum colegii săi sunt resuscitați pe caldarâm, potrivit Digi24. Nu la fel de norocos a fost colegul său de 19 de ani, tot elev la Colegiul de Artă Octav Băncilă. Alături de el a pierit și profesorul coordonator al grupului, Cătălin Pop.

Un accident grav s-a produs, vineri, pe DN1, în Brașov. Un autocar plin cu copii s-a răsturnat. Patru persoane și-au pierdut viața. Alte zeci de persoane au fost rănite. 



Procurorii au deschis un dosar penal în legătură cu accidentul rutier petrecut vineri, între localitățile Brașov și Făgăraș, soldat cu rănirea a mai multor persoane și decesul a patru dintre pasagerii unui autocar.


Comentează știrea

costica
19 iunie 2016
opinie

Oferim contract de comision si scrisoare de recomandare. Important! Lăsați mesaj cu textul " INFO" doar pe e-mail! Acest proiect vizează piața americană a cărților electronice și se poate lucra de oriunde din țară sau din străinătate. PROIECTUL ESTE DEJA IN PLINA DESFASURARE ! Când doriți mai multe informații, contactați –ma la adresa de e-mail: pacurarucostica1963@gmail com Intr-o zi riscand, poti sa ramai fericit pentru toata viata!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0318 secunde