Aproximativ 20 de pisici care își găsiseră adăpost în curtea Administrației Zonei Libere Sulina au fost găsite moarte, în urmă cu două zile, în zona bazinului mare Sulina, acolo unde sunt acostate navele ARSVOM.
Animalele, îngrijite de mai mulți angajați de aproximativ trei ani, ar fi fost otrăvite. Descoperirea a provocat revoltă și durere în rândul celor care le hrăneau zilnic și aveau grijă de ele.
„Am fost în concediu săptămâna aceasta, iar când am revenit la tură, colegii m-au anunțat că au găsit 15-20 de pisici moarte. Din discuțiile purtate cu veterinarii și cu alte persoane, nu pare să fie vorba despre o boală. Pisicile au fost omorâte prin otrăvire. De trei ani le hrănim și avem grijă de ele", a declarat un ofițer de pe o navă de salvare din cadrul ARSVOM.
Potrivit acestuia, zona în care au fost găsite animalele este una deschisă, fără pază permanentă, unde intră frecvent și persoane din afara instituției, inclusiv pescari.
„Este o zonă liberă, deschisă, fără pază. Vine lumea la pescuit, intră diverse persoane. Nu știm cine ar fi putut face așa ceva, dar este un gest de o cruzime greu de imaginat", a mai spus ofițerul.
Cazul ridică semne de întrebare cu privire la siguranța animalelor fără stăpân din zonă, dar și la responsabilitatea autorităților în astfel de situații. Cei care au îngrijit pisicile cer acum ca incidentul să fie investigat, iar persoana sau persoanele vinovate să fie identificate și trase la răspundere.
Moartea violentă a felinelor a lăsat în urmă indignare, tristețe și neputință pentru oamenii care le considerau deja parte din locul în care muncesc zi de zi.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.