Mașină de lux, căutată în Cehia, depistată la frontiera României

43
1 min citire
Mașină de lux, căutată în Cehia, depistată la frontiera României - masina-furata-1784022172.webp
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi şi ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui au descoperit un autoturism în valoare de peste 700.000 de lei.
Autoturismul figura în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare de autorităţile din Cehia, pe numele său fiind emisă o alertă, scrie Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, în ziua de 13 iulie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi şi ai Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului cu autoturisme furate în zona de competenţă.
„În cadrul acţiunii desfăşurate, în jurul orei 13.30, colegii noştri au identificat în trafic şi oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Râşeşti, un ansamblu auto format dintr-un microbuz şi o remorcă tip platformă, cu ajutorului căreia era transportat un autoturism, an fabricaţie 2023. Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului transportat, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Cehia, începând cu data de 12.07.2026", precizează un comunicat de presă remis, marţi, de ITPF Iaşi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 785.000 de lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0358 secunde