Un autoturism a luat foc, în portul Constanța. Polițiștii de la Transporturi Maritime Port Constanța au fost sesizați prin Apelul Unic de Urgență 112 că în zona danei 36 a portului Constanța un autoturism este în flăcări.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, subcomisar Cerasela Miron, din primele verificări efectuate s-a stabilit că incendiul s-a produs pe drumul de acces din zona casierei SC Socep SA și dana 36, la un autoturism marca Dacia 1300, aflat în staționare, și aparținând lui Pavel I., de 26 de ani, din Cernavodă. Cauza probabilă a producerii incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică uzată a autoturismului. Flăcările au fost stinse de muncitorii din zona danei, la fața locului ajungând, în scurt timp, și un echipaj al pompierilor.
Din fericire, nu au fost înregistrate pagube materiale și nici victime omenești.