Judecat pentru ucidere din culpă

Medicul Decebal Caraian așteaptă decizia magistraților

1114
3 min citire
Pe rolul secției penale a Curții de Apel Constanța se află în prezent dosarul ce îl are în vedere pe medicul Decebal Caraian, judecat pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.
În urmă cu aproape zece ani, medicul constănțean își desfășura activitatea la Spitalul Județean. În rechizitoriul întocmit de procurori se menționează că, pe data de 8 aprilie 1998, Caraian a internat-o pe Marinela Marin, care acuza dureri abdominale. După trei zile, fata a murit în urma unei peritonite. Copila a fost operată după ce starea i s-a înrăutățit și a leșinat în salon, însă intervenția chirurgicală a fost tardivă. suspectat de moartea pacientei Decebal Caraian, cel care a primit bolnava și a diagnosticat-o primul. După ani întregi de judecată, bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani de închisoare. Tribunalul Constanța a menținut sentința și astfel dosarul a ajuns, în recurs, la Curtea de Apel Constanța.
Avocatul medicului a susținut că el este nevinovat, că a mai profesat din 1998 încoace și că a avut o activitate excepțională. În replică, apărătorul familiei victimei a afirmat că medicul a uitat pur și simplu de pacientă pe motiv că părinții nu au venit să îi atragă atenția în mod deosebit, pentru că spitalul era în carantină.
"Dumnealui a comis și un fals intelectual în foaia de observație, nu și-a respectat fișa postului, nu a anunțat superiorii că nu știe ce diagnostic să pună!", a mai afirmat avocatul.
Unicul copil al familiei Marin a murit din cauza unei apendicite acute ce a dat în peritonită și în șoc septic. Fata a fost plimbată prin mai multe secții, a fost văzută și de un ginecolog, care a spus că ar avea o anexită, însă nimeni nu a diagnosticat apendicita. Ulterior, pacienta a intrat în comă și nu a mai putut fi salvată.
Curtea de Apel urmează să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției bărbatului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0296 secunde