Metoda "Accidentul" continuă să facă victime la Constanța

280
Metoda
Deși în presa locală și centrală au apărut nenumărate cazuri cu persoane păcălite prin diverse metode, fenomenul este departe de a fi stopat. În urmă cu două zile, o femeie în vârstă de 69 de ani, din municipiul Constanța, a alertat autoritățile după ce a fost sunată pe telefonul mobil, de către un bărbat necunoscut. Acesta i-a spus că fiul ei a suferit un grav accident de circulație, iar pentru rezolvarea situației va trebui să achite suma de 1.500 de euro, acont pentru o intervenție chirurgicală a fiului. Întrucât femeii i s-a făcut rău, o prietenă a "ajutat-o" întâlnindu-se cu o persoană necunoscută, căreia i-a înmânat suma de 1.500 de euro. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a autorilor faptei.

Polițiștii precizează încă o dată faptul că în cazul unor accidente cu victime nu trebuie să se ofere sub nicio formă sau pretext sume de bani, și doar instanța de judecată este competentă pentru a dispune o astfel de situație. În astfel de cazuri se recomandă ca cetățenii să apeleze imediat 112, pentru a verifica dacă ruda în cauză a fost sau nu implicată într-un accident. Astfel, oamenii legii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înșelăciuni, iar persoanele care intenționează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate și trase la răspundere. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.1544 secunde