Expertiză tehnică în cazul blocului FT4, afectat de explozia unei butelii

"Micul Sarajevo" din strada Soveja

1281
2 min citire
Explozia petrecută în blocul FT4, din cartierul Tomis 3, i-a băgat în sperieți pe locatarii din zonă. Apartamentul devastat de explozia unei butelii arată acum ca după bombardament. De asemenea, și alte apartamente au fost grav afectate, astfel încât autoritățile au decis să facă expertiza întregii construcții.
Directorul Inspectoratului Teritorial în Construcții Constanța, Christian Gigi Chiru, a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber", că, în cazul exploziei din str. Soveja, s-a dispus expertizarea întregii scări a blocului FT4, pentru a afla în ce măsură a fost afectată structura de rezistență.
"Apartamentele scării C a blocului FT4 au degradări parțiale. La apartamentul 45, sunt dislocate ferestrele și ușile din interior, iar ușa metalică de la intrare a fost aruncată pe hol, afectând și balustrada. Avem geamuri sparte, zidăria de compartimentare de la bucătărie spre hol este avariată puternic, porțiuni mari din tencuială sunt desprinse și sub tencuială se observă microfisuri pe suprafața planșeului. Dormitorul apartamentului aflat la parter, sub apartamentul în care s-a produs explozia, prezintă fisuri deschise pe aproximativ toată suprafața planșeului, precum și mici fisuri pe suprafața pereților. La un alt apartament, tâmplăria de închidere a balconului a fost dislocată cu 1-2 cm, iar mai multe apartamente au fost afectate parțial de suflul exploziei", a explicat Chiru.
Drept urmare, s-a dispus restricționarea accesului în dormitorul apartamentului 45, acolo unde s-a produs explozia. Totodată, prin grija Asociației de proprietari a blocului FT4, se va întocmi o expertiză tehnică la scara C, în urma căreia se va stabili starea întregului tronson, rezistența, stabilitatea și siguranța în exploatare a blocului. Urmează ca soluțiile de refacere și consolidare ce vor fi dispuse prin expertiză să se pună în aplicare imediat.
Seitomer Taner, scos din flăcări de un vecin
Incendiul de la FT4 s-a produs în dormitorul apartamentului, nu în bucătărie, unde era butelia. Proprietarul locuinței, Seitomer Taner, în vârstă de 41 de ani, a uitat ara-gazul dechis și, astfel, au scăpat gaze de la butelie. Unul dintre vecinii săi a reușit să îl scoată din flăcări, salvându-i viața. Taner a fost internat, în comă, la Secția de Tera-pie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Constanța. El are arsuri pe 30% din suprafața corpului, în prezent starea sa fiind caracte-rizată de medici drept mediocră.
Pagubele materiale se ridică la cel puțin câteva sute de mii de lei, în condițiile în care casa scării, șapte locuințe și șapte mașini au fost avariate.
Marian NEDELEA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0363 secunde