Mihai Daraban a deschis lista donațiilor pentru campania O NOUĂ ȘANSĂ

351
2 min citire
Ieri, s-a mai scris o filă importantă în mica istorioară a Asociației O NOUĂ ȘANSĂ, "copilul" campaniei purtate de ziarul Cuget Liber de mai bine de jumătate de an. Documentația pentru înregistrarea asociației a trecut de ochiul vigilent al notarului Mariana Iosif, care a întocmit actele sub formă de donație și de sprijin al asociației, iar acum urmează etapa finală, respectiv depunerea ei la Judecătoria Constanța. Toate aceste demersuri nu erau posibile fără donația pe care ne-a oferit-o, ieri, președintele Camerei de Comerț Industrie Navigație și Agricultură,
Mihai Daraban, în valoare de 500 lei.
A fost primul, sperăm dintr-o listă lungă, care și-a arătat amabilitatea și dorința de a ajuta la înființarea singurului centru din Constanța, care va putea primi femei, copii, chiar și bărbați, care sunt abuzați în propriile familii.
Amintim cititorilor noștri că o femeie cu suflet mare a pus la dispoziție o clădire în vederea desfășurării unei astfel de activități. Ca și multe alte femei din Constanța, persoana respectivă a fost și ea o victimă în propria familie. De aceea vrea să ajute. Ca și noi, de altfel, și, sper, ca și mulți dintre dvs.
Sperăm că, pe parcurs, veți înțelege adevărata nevoie pe care o are Constanța la acest capitol. Precizăm că parteneri în acest proiect sunt, până acum, Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Societatea Națională de Cruce Roșie - filiala Constanța, Direcția Generală pentru Asistență Socială și protecția Copilului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0339 secunde