Judecătoria Constanța a continuat, ieri, audierile de martori în dosarul în care Doru Aita, Petrică Tomescu și Stila Sarafu, supranumiți interlopi ai Constanței și membri ai clanului "Spaniolu’", au fost trimiși în judecată pentru că l-ar fi bătut, în vara lui 2006, pe Sali Usein, un apropiat al fraților Vasea.
De altfel, la termenul de ieri a fost audiat chiar unul dintre frații Vasea, respectiv Mihăiță Vasea, care a spus că, în august 2006, a fost sunat de Doru Aita, care i-a propus să se întâlnească la barul pe care-l deține. Mihăiță Vasea nu a mers singur, spune el, ci cu un băiat poreclit "Sânge". "Aici, Doru Aita mi-a reproșat că l-au trimis pe Chiriac Aristocrates, zis "Arinel", la poliție, ca să declare comiterea unei tâlhării" - a spus Mițu Vasea. Pentru a lămuri problema, martorul Vasea a spus că l-a adus, împreună cu "Sânge", pe "Arinel" la bar. Când ei stăteau la discuții în local ar fi intrat, Aurelian Boșcăneanu, Tomescu, Sarafu și alți 4-5 indivizi, cu chef de harță. Tomescu l-ar fi tăiat pe "Arinel", iar Sarafu și Aita l-ar fi lovit, în mai multe rânduri, pe Sali Usein.
Toată această versiune a poveștii scandalului din august 2006 nu este însă susținută de prea multă lume. Inclusiv la termenul de ieri, chemat în instanță de Sali Usein, Aurelian Boșcăneanu a declarat că nu a auzit și că nici nu a fost prezent la vreun conflict dintre inculpați și partea vătămată. Mai mult decât atât, la termenele anterioare, cei pe care partea vătămată, dar și Mihăiță Vasea (în declarația de ieri) îi amintesc ca participanți la conflict au negat că ar fi auzit de un astfel de incident. Inclusiv "Arinel" și acel "Sânge", care ar fi venit cu Mihăiță Vasea la barul lui Aita.
Mai interesant este însă faptul că acest dosar nu pare decât o "făcătură", în condițiile în care varianta susținută de partea vătămată Sali Usein nu este confirmată decât de foarte puțini martori. Nu pare decât o răzbunare a clanului "Frații", care sunt cercetați într-un dosar construit pe o faptă comisă tot în 2006, a cărui judecată a tot fost tărăgănată de Tribunalul Constanța, dar în care ei sunt judecați pentru o faptă mult mai gravă, respectiv tentativă de omor.
Dacă acest lucru este adevărat, este periculos că o astfel de acuzație și un astfel de dosar a trecut de procurori și a ajuns în instanță, dând satisfacție astfel "scenariilor" lumilor interlope din Constanța.
Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 29 octombrie.
Potrivit rechizitoriului, la data de 17 august 2006, Sali Usein a formulat plângere penală la organele de poliție, prin care a solicitat efectuarea de cercetări penale față de Doru Aita, Petrică Tomescu, Florin Sârbu, Ionuț Vanghelici, Stila Sarafu și alte persoane, întrucât, în noaptea de 6 august 2006, în timp ce se afla în localul Cafe-Bar aparținând lui Doru Aita, ar fi fost lovit și ar fi suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 50 - 55 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico-legal, durată ce a fost prelungită în urma reexaminării medico-legale la 70 de zile de îngrijiri medicale.
După administrarea tuturor probelor, audierea persoanelor implicate și confruntărilor dintre partea vătămată și martori, s-a dispus trimiterea în judecată doar a lui Aita, Tomescu și Sarafu.