Milioane decontate în mod ilegal, la Mereni. Trei persoane puse sub control judiciar

311
Milioane decontate în mod ilegal, la Mereni. Trei persoane puse sub control judiciar - x-milioane-decontate-1701257937.jpg

Articole de la același autor

La data de 28 noiembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, față de trei persoane bănuite a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.


Din cercetările efectuate a reieșit că administratorii a 12 societăți comerciale ar fi întocmit în fals documente care atestau, în mod nereal, livrarea unor bunuri sau prestarea unor servicii către o instituție din comuna Mereni, județul Constanța, în acest mod obținând decontarea unor sume de bani, în mod ilegal, din bugetul local al acesteia.


Totodată, în urma probelor administrate în dosar a reieșit că un funcționar din cadrul unei instituții din județul Constanța i-ar fi pus la dispoziție angajatului instituției din comuna Mereni documentele întocmite în fals de administratorii societăților comerciale, aceste documente fiind folosite pentru justificarea plăților ilegale efectuate din contul instituției.


Astfel, în perioada februarie 2016 – octombrie 2022, ar fi fost întocmite în fals, de către angajatul instituției din comuna Mereni, peste 120 de ordine de plată.


În acest mod, bugetul acesteia ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 3.000.000 de lei.


În urma probatoriului administrat în dosar, la data de 28 noiembrie a.c. procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de trei dintre persoanele bănuite în dosar, respectiv funcționarul din cadrul instituției din județul Constanța și administratorii a două societăți comerciale.


Cercetările în acest caz sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6327 secunde