Astăzi, 23 martie 2026, Forțele Navale Române dau startul celui mai amplu exercițiu de instruire al acestui an, Sea Shield 2026, care se va desfășura până pe 3 aprilie în zona de responsabilitate, atât pe mare, cât și pe fluviu.
La acest exercițiu vor participa și studenți români din cadrul unităților școlare militare din țară.
Timp de două săptămâni, exercițiul va include secvențe de instruire naționale, interinstituționale și multinaționale, acoperind toate mediile de acțiune: maritim, fluvial, lagunar, subacvatic, terestru și aerian. Scenariile pregătite sunt complexe și adaptate provocărilor actuale de securitate.
La Sea Shield 2026 participă peste 2.500 de militari din România și alte 12 state partenere: Bulgaria, Canada, Franța, Germania, Grecia, Italia, Regatul Țărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Spania, Statele Unite și Turcia. Aceștia vor opera 48 de nave și ambarcațiuni, 64 de vehicule de luptă, 10 aeronave și 10 sisteme autonome fără pilot.
Forțele Navale Române vor contribui cu aproximativ 1.500 de militari, 33 de nave și ambarcațiuni maritime și fluviale (inclusiv trei fregate, două nave purtătoare de rachete, un dragor maritim, un vânător de mine, un monitor, două vedete blindate și patru vedete fluviale), 14 vehicule de luptă, patru sisteme autonome fără pilot și două elicoptere navalizate.
Exercițiul este coordonat de Comandamentul Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu” și urmărește creșterea interoperabilității între structurile participante, consolidarea cooperării între instituțiile din apărare, ordine publică și securitate națională, și menținerea unui climat stabil de securitate în regiunea Mării Negre și pe flancul estic al NATO.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.