Ministrul Justiției și șeful Penitenciarelor, audiați privind condițiile din închisori

126

Articole de la același autor

Comisia de abuzuri a Camerei Deputaților a decis să-i invite, săptămâna viitoare, la audieri pe ministrul Justiției, Robert Marius Cazanciuc, și pe directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Cătălin Bejan, pentru a discuta despre condițiile și gradul de ocupare din penitenciare, după ce comisia parlamentară a primit 260 de memorii, precizează Mediafax.

Președintele Comisiei de abuzuri din Camera Deputaților, Mircea Man (PNL), alături de Paul Dumbrăveanu (PC) și Scarlat Iriza (PSD), au susținut, ieri, o conferință de presă în care au arătat că în perioada 2012 -2014 au fost înregistrate la comisia parlamentară 260 de memorii ale persoanelor aflate în penitenciare, care reclamă regimul de detenție, hrana insuficientă, supraaglomerarea camerelor de detenție și condițiile igenico-sanitare.

Deputatul a arătat că unii dintre cei care au trimis petiții la comisie au fost persecutați, după ce s-a aflat de demersul lor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 05 Ianuarie 2015
Stire din Eveniment : S-a spânzurat în penitenciar
Pagina a fost generata in 0.381 secunde