Minor cercetat în libertate pentru omor calificat

239
1
< 1 min citire
Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a dispus cercetarea în stare de libertate a minorului de 16 ani care a înjunghiat mortal un alt adolescent de aceeași vârstă. Procurorii au decis să-i impună individului interdicția de a nu părăsi localitatea. Calcan C. este din localitatea Cumpăna și a avut o altercație cu C. F., de 16 ani, din Medgidia, pe care l-a înjunghiat cu un cuțit. Incidentul s-a petrecut, marți seară, iar în urma rănilor suferite, adolescentul a murit.
După comiterea agresiunii, autorul a părăsit locul faptei și a dispărut de la domiciliu. El a fost identificat, miercuri dimineață, de polițiști care l-au reținut.
Atât agresorul cât și victima sunt cunoscuți cu multiple antecedente penale, suspectul fiind cercetat în opt dosare penale pentru comiterea mai multor furturi din societăți comerciale de pe raza localităților Medgidia și Constanța. Pentru faptele sale, săvârșite în cursul anului 2005, instanța a dispus, la acel moment, cercetarea minorul în stare de libertate.

Comentează știrea

kostas
6 mai 2011
gresit!

lucruri nereale! daca intr-o societate directorul are un salariu de 5ooo lei si 5 angajati au salariu de 500 lei rezulta un salariu mediu de 1250 lei, este binisor. realitatea este ca majoritatea romanilor au un salariu minim pe economie. INS-ul nu trebuie sa faca media salariilor ci mai degraba sa calculeze cati la suta au un salariu intre 0-500 lei, cati intre 500-1000 lei, etc. realitatea va fi crunta. venitul meu personal lunar (nu salariu) este de 765 lei, adica 1/3 din salariul mediu. daca in Romania totul se calculeaza la mediu o sa reiasa ca romanii stau destul de bine, ceea ce nu reflecta realitatea adevarata. nu trebuie sa ne mintim singuri ci sa fim obiectivi in modul cum prezentam realitatea. daca 2 persoane, una are 2 paini si una nu are nimic, rezulta ca media este de una paine/om, dar unul mananca iar celalalt... asa si cu salariul mediu.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0308 secunde