Minor de 16 ani, amendat după un scandal în stațiunea Mamaia. A fost imobilizat de polițiști

91
< 1 min citire
Minor de 16 ani, amendat după un scandal în stațiunea Mamaia. A fost imobilizat de polițiști - images-12-1785070587.webp
Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost sancționat de polițiști după ce a provocat un scandal pe aleea Siracuza din municipiul Constanța. Tânărul a fost amendat cu 1.500 de lei și condus la sediul Poliției, după ce a refuzat să coopereze cu forțele de ordine.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, incidentul a avut loc în jurul orei 14:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Mamaia au fost sesizați că o persoană tulbură ordinea și liniștea publică.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au identificat un minor de 16 ani care ar fi avut un conflict verbal cu alți doi prieteni ai săi, de asemenea minori.
Întrucât adolescentul a avut un comportament agresiv și recalcitrant și a refuzat să dea curs solicitărilor legale formulate de polițiști, fiind necooperant, acesta a fost imobilizat în conformitate cu prevederile legale și condus la sediul Poliției.
Pentru fapta sa, minorul a fost sancționat contravențional, în baza Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, cu o amendă în valoare de 1.500 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.031 secunde