"Minune" ca la Caracal, pe Șoseaua I. C. Brătianu

789
1 min citire
O situație mai puțin obișnuită, ce pare desprinsă din seria "minunilor" din Caracal, ce au ajuns subiect al atâtor glume, poate fi întâlnită pe Șoseaua I. C. Brătianu, la intersecția cu strada Parâng, în apropiere de Școala 8. Un stâlp de iluminat care ar fi trebuit să se afle pe trotuar a fost "uitat" de administratorii drumului pe partea carosabilă. E drept, în imediata apropiere a trotuarului, dar, totuși, pe partea carosabilă, după cum ne-a semnalat un locatar din zonă. 
"Stâlpul este amplasat în curbă, pe carosabil, ceea ce-l face să fie un pericol, atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni, în special pe timp de noapte. Este nefiresc ceea ce se întâmplă aici și ar trebui luate măsuri. Mai trebuie subliniat că stâlpul obstrucționează vizibilitatea șoferilor care vin pe I. C. Brătianu, dinspre Gară și doresc să întoarcă la dreapta pe Parângului, mai ales că în zonă este și o trecere de pietoni", ne-a sesizat constănțeanul Cristian Dragu. 
Am sesizat, la rândul nostru, reprezentanții SC Confort Urban SA, care ne-au declarat că urmează să ia măsuri în cel mai scurt timp. "De îndată ce condițiile meteorologice o vor permite, vom muta stâlpul pe partea pietonală", ne-a declarat Viorel Farcaș, directorul societății menționate. Stâlpul a rămas pe partea carosabilă după refacerea trotuarului în zonă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0389 secunde