Un echipaj al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a intervenit, în noaptea de marți spre miercuri, într-o misiune de tip Medevac, după ce un membru al echipajului unei nave comerciale a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit ARSVOM, marți, 14 iulie, la ora 22:21, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat intervenția navei SAR ARTEMIS, după ce la bordul navei JSD 6000, sub pavilion Bahamas, aflată la aproximativ 35 de mile marine sud de Constanța, un marinar a acuzat probleme medicale.
La doar câteva minute de la primirea solicitării, la ora 22:25, nava SAR ARTEMIS a plecat spre poziția indicată pentru a prelua pacientul.
Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, iar la ora 00:15 echipajul ARSVOM a reușit să preia pacientul, acesta fiind cooperant. Ulterior, nava s-a îndreptat spre Portul Constanța, unde, la ora 01:05, marinarul a fost predat unui echipaj de ambulanță în dana de pasageri, pentru continuarea îngrijirilor medicale.
Reprezentanții ARSVOM au transmis felicitări echipajului navei SAR ARTEMIS pentru promptitudinea și profesionalismul de care a dat dovadă în desfășurarea acestei misiuni de salvare.