Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române, pentru un copil de trei ani

113
Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române, pentru un copil de trei ani - copilspital530x319500x301-1543304628.jpg

Articole recomandate

O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat, în dimineața zilei de marți, 27 noiembrie, o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Satu Mare - Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a unui copil în vârstă de 3 ani și 11 luni, care a suferit arsuri în urma unui accident casnic.


Misiunea s-a efectuat ca urmare a aprobării ministrului apărării naționale, Gabriel Leș, la solicitarea secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.


Copilul - care a fost însoțit de mama sa și a primit îngrijiri medicale, în timpul zborului, de la un echipaj SMURD și o echipă medicală a Forțelor Aeriene - a fost internat la Spitalul clinic de urgență pentru copii "Grigore Alexandrescu", din București.


Aeronava, care a decolat din Baza 90 Transport Aerian marți dimineață, la ora 3.00, și s-a întors în București, cu pacientul, la ora 6.00, a fost operată de către un echipaj format din căpitan-comandorul Ovidiu Dragomir, locotenent-comandorul Alexandra Crămar și maistrul militar Ovidiu Lupu, iar echipa medicală a fost formată din maiorul doctor Daniel Nică și plutonierul major Dumitru Miu - asistent medical.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8817 secunde