Mituri spulberate. Tot ce trebuie să știi despre radare

2239
5
Mituri spulberate. Tot ce trebuie să știi despre radare - fondradare-1405619158.jpg

Articole de la același autor

Radarele sunt cele mai de temut "arme" ale polițiștilor rutieri, în lupta cu șoferii vitezomani. Unii conducători auto se ceartă cu oamenii legii, vrând să vadă înregistrările video și chiar încearcă să-i tragă la răspundere, cerându-le buletinul de verificare metrologică sau chiar planul de acțiune. Aceste lucruri sunt aberante, susțin polițiștii constănțeni. 


Constanța nu are încă radare fixe, însă rutieriștii constănțeni îi prind pe șoferii care încalcă legea din mers, iar rezultatele nu întârzie să apară: mii de șoferi amendați pe lună și zeci de permise reținute pentru depășirea cu peste 50 km/h a vitezei maxime legale admise. Însă unii șoferi nu se cumințesc nici după ce au fost sancționați, ci se ceartă cu polițiștii rutieri, cerându-le tot felul de documente într-un mod justificat - spun ei. Adevărul este altul: polițistul rutier nu are obligația de 
a-i arăta contravenientului nimic! Iată cele mai frecvente mituri despre radarele Poliției Rutiere. 


Vreau să văd înregistrarea! 
Mulți șoferi consideră că polițistul este obligat să le arate înregistrarea video. Fals! "Polițistul nu este obligat să-i arate nimic persoanei oprite. Nu se arată înregistrarea video cu aparatul radar. Aceasta se prezintă numai în instanță, în cazul în care se face contestație", precizează agentul șef principal Silviu Enache, din cadrul Serviciului Rutier Constanța. La fel se prezintă situația și în cazul buletinului de verificare metrologică sau în cazul planului de acțiune. "Acestea sunt chestiuni interne. Buletinul de verificare metrologică îl verifică, în cazul unui control, cei de la Direcția Rutieră. Cu planul de acțiune este aceeași problemă: polițistul nu trebuie să arate nimic. Acesta are o rază de acțiune. De exemplu, polițistul de la Serviciul Rutier lucrează în tot județul Constanța. Că este la Constanța, Mangalia sau Cernavodă, asta ține de planul lui de muncă din ziua respectivă. Polițistul nu trebuie să demonstreze nimănui dacă trebuia să fie în locul respectiv. În plus față de asta, lucrătorul poate fi acum într-o zonă, iar peste două ore să i se repartizeze altă zonă", spune polițistul. 


M-a prins cu 59 km/h și mi-a dat amendă! 
Mulți șoferi se "laudă" prietenilor cu amenzile pe care le-au primit de la polițiști. Unii dintre aceștia reclamă faptul că li s-a dat amendă deși circulau prin oraș și aveau o viteză de 59 km/h. Acest lucru este total neadevărat, pentru că legislația nu este reglementată astfel. "Sancțiunea se aplică de la 61 km/h, de exemplu, dacă ești în localitate iar limita este de 50 km/h. Între viteza de 51 și 60 km/h, deși este catalogată ca fiind contravenție, nu se aplică nicio sancțiune, pentru că nu este prevăzut în regulament", explică Silviu Enache. 


Avertisment pentru viteză excesivă? 
Polițiștii rutieri spun că se poate da avertisment în orice situație. Astfel, chiar dacă șoferul depă-șește viteza cu peste 20, 30 sau chiar 50 km/h, care este, de altfel, și caz pentru reținerea permisului de conducere, acesta poate primi doar avertisment în loc de amendă. Ce-i drept, în Constanța nu se întâmplă așa. "Se poate da avertisment în orice situație și la orice viteză, inclusiv pentru depășirea limitei de viteză cu peste 50 km/h, care atrage și suspendarea permisului. Însă în Constanța nu prea dăm avertismente, mai ales la viteză de reținerea permisului. În rest, rămâne la latitudinea polițistului. Sunt cazuri și cazuri", conchide polițistul. 


Ce scuze folosesc șoferii 
Printre scuzele folosite de șoferii amendați pentru viteză se numără: "Mă grăbeam să-mi iau copilul de la școală", "Mă duceam la spital că îmi este rău", iar taximetriștii spun că au comenzi urgente și îi așteaptă clienții. Rutieriștii constănțeni spun că au avut și cazuri în care șoferul vitezoman s-a certat cu aceștia, susținând sus și tare că, de fapt, are limita de viteză legală. 


Comentează știrea

dan
18 iulie 2014
important

pe mine m a prins cu 85 km! ok! dar din pozele primite acasa in urma plangerii contraventionale nu se vede numarul masini si din 5 poze doar intruna se arata viteza de 85 km iar acolo,,,nu este in poza masina mea! in rest doar imagini neclare si nu cu viteza! sa zicem ca eu voi castiga,acel domn politist cum se poate sa fie pedepsit pt acest abuz? este clar rea intentie! ei raman asa nepedepsiti? este corect? poate ma ajuta cineva ,eu chiar vreau ca acest individ sa plateasca intrun fel anume! pt ca nu a fost pe bune ceea ce el a facut! si nu sunt primul care castiga procese contra acestui domn politist caruia am sa ii dau numele mai tarziu! rusine mare domnilor politisti! traim o viata grea si nu cred ca ne permitem datorita faptelor grosolane ale dvs sa aruncam cu 500 600 800 lei pe geam ca asa vrea pofta voastra! da corect sunt prins pe bune,platesc dar cand eu constat ca totul este o marsavie? nu cumva ar trebui sa vi se scada din salariu?sau sa platiti mie asa o dauna morala de vreo 2000lei macar?

Buba
18 iulie 2014
tinte inumane

Problema e tinta de amenzi pe care fiecare rutierist o are pe zi. Viata de agent e grea, esti haituit de superior sa-ti faci tinta si evident ca apar si greseli si oameni nevinovati au de suferit. E limpede ca soferii constanteni se pot considera vanati, chiar asta se si intampla, dar nu agentul din strada e vinovat, el e un simplu executant. Cat de greu e sa intelegi asta ?

Dan
18 iulie 2014
Mai taie din ele

Da !!!!!!!!!!!! Sigur că da !!! Ar trebui să îți facă și pantofii !!! Și magistrații să îi trimitem la pușcărie, chiar și pe doctori și pe profesori, pentru că nu este așa, dumneata cetățeanul onest, ești puțin grăbit. Eu unul, sper să primești amendă maximă ca să înțelegi că NIMENI NU TE OBLIGĂ SĂ ÎNCALCI REGIMUL LEGAL DE VITEZĂ !! În loc să stai să plătești avocații și amenzi pentru că NU RESPECȚI LEGEA, mai bine mai ia piciorul de pe pedală.

Răspuns la: important
Adăugat de : dan, 18 iulie 2014
pe mine m a prins cu 85 km! ok! dar din pozele primite acasa in urma plangerii contraventionale nu se vede numarul masini si din 5 poze doar intruna...
Daniel
18 iulie 2014
Raspuns

Mare adevăr graiesti,100% adevărat....,dar cred ca nici amenzile nu le da nimeni degeaba...

Răspuns la: tinte inumane
Adăugat de : Buba, 18 iulie 2014
Problema e tinta de amenzi pe care fiecare rutierist o are pe zi. Viata de agent e grea, esti haituit de superior sa-ti faci tinta si evident ca apar...
Daniel
18 iulie 2014
Raspuns

Esti pe subiect,ai mare dreptate ,asta este societatea in care trăim.

Răspuns la: tinte inumane
Adăugat de : Buba, 18 iulie 2014
Problema e tinta de amenzi pe care fiecare rutierist o are pe zi. Viata de agent e grea, esti haituit de superior sa-ti faci tinta si evident ca apar...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3122 secunde