Muniție de război, găsită într-o localitate constănțeană

192
Muniție de război, găsită într-o localitate constănțeană - munitie-1469616367.jpg
În urmă cu două zile, în jurul orei 10:15, un apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Situații de Urgență 112 solicita intervenția pompierilor militari pentru asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată, găsită în localitatea Moșneni, județul Constanța.


Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, mobilizat la locul indicat de apelant, a identificat două proiectile de artilerie unul, de calibrul 76 mm iar celălalt, calibrul 122 mm, din perioada conflictelor militare. Apelantul, un localnic, care efectua cu un utilaj un șanț pentru racordarea la conducta de gaze, a găsit proiectilul de 122 mm în timpul excavării pământului. În timpul intervenției de asanare, un alt localnic a relatat personalului specializat din cadrul ISU "Dobrogea", despre găsirea unui alt proiectil în timp ce efectua lucrări de arat.


Muniția a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță de către specialiștii pirotehnicieni, urmând a fi distrusă la o dată ulterioară. În scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța atrag atenția cetățenilor că, în momentul descoperirii unor elemente de muniție neexplodată, aceștia trebuie să solicite ajutorul organelor abilitate, fără a le mișca din locul unde a fost găsite.


În ciuda stării avansate de coroziune, munițiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active și, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. Persoanele care găsesc elemente de muniție neexplodate au obligația de a apela numărul unic 112, de a anunța primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliție. Efectuarea acestui anunț nu implică cu nimic cetățeanul, însă neinformarea autorităților se sancționează potrivit legislației în vigoare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.97 secunde