NENOROCIRI de Crăciun: case cuprinse de FLĂCĂRI, în Constanța!

1439
NENOROCIRI de Crăciun: case cuprinse de FLĂCĂRI, în Constanța! - 1-1577354024.jpg

Articole de la același autor

În noaptea de 25 spre 26 decembrie, când cei mai mulți români petreceau alături de cei dragi, două familii din județul Constanța au cerut ajutorul pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea pentru a-i sprijini în lichidarea unor incendii care le cuprinseseră locuițele.

Primul apel a fost primit puțin după miezul nopții, de la o familie care locuiește pe strada Justiției din municipiul Constanța. La fața locului a ajuns o autospecială de stingere, cu nouă pompieri, și o ambulanță SMURD. Intervenția a durat mai bine de 40 de minute. O anexă gospodărească a fost mistuită de flăcări, dar fără a se înregistra victime. Cauza incendiului este în curs de stabilire.

Spre dimineață, militarii au fost solicitați să intervină și la o locuință din Topraisar. La adresa respectivă au ajuns două autospecială cu 12 pompieri. În foc a fost mistuită o cameră și podul locuinței.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 22 Decembrie 2019
Stire din Eveniment : Microbuz răsturnat pe A1: un mort
Pagina a fost generata in 0.3251 secunde