Ieri, avocatul lui Nicușor Constantinescu, Marius Mocanu, a recuzat-o, pentru a doua oară, pe judecătoarea Ruxandra Grecu, de la Judecătoria Constanța, în dosarul în care președintele Consiliului Județean Constanța este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice.
De această dată, avocatul lui Nicușor Constantinescu a fost revoltat de faptul că instanța a vrut să desemneze, potrivit reglementărilor legale în domeniu, un expert, și nu a fost de acord cu unul agreat de părțile din dosar.
"Din punctul nostru de vedere, aceasta este proba capitală în acest dosar. Numirea unui expert de către instanță echivalează cu antepronunțarea în această cauză", a spus avocatul Marius Mocanu. El a mai completat că atitudinea judecătorului ar încălca drepturile părților din acest dosar.
Cererea de recuzare urmează a fi judecată de un complet special desemnat de conducerea instanței, urmând a se analiza dacă ea a fost întemeiată ori nu. Dacă Judecătoria Constanța va respinge cererea de recuzare, se va stabili un nou termen în proces, care va continua tot sub aripa magistratului Ruxandra Grecu. Dacă cererea de recuzare va fi admisă, conducerea instanței va desemna un alt judecător care să judece în continuare acest dosar.
Amintim că avocatul lui Nicușor Constantinescu l-a mai recuzat o dată pe același judecător pe motiv că a fost prea… insistent în a-l aduce pe inculpat în fața instanței.
Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată, în acest dosar, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată. Procurorii DNA spun că el ar fi refuzat să efectueze o serie de plăți la care CJ se angajase într-un proiect finanțat în mare parte de Uniunea Europeană, creând astfel un prejudiciu către RAJA Constanța în valoare de peste un milion de euro.