Avocatul Liviu Zaharia a declarat că procurorul Teodor Niță are calitatea de suspect pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, într-un dosar penal deschis în anul 2025.
,,S-au ridicat documente, s-au ridicat medii de stocare. Cum ne așteptam, probabil că vă așteptați și dumneavoastră, a dobândit calitatea de suspect, am aflat de fapt că a dobândit calitatea de suspect.
Dumnealui, în prezent, are calitate de suspect doar pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu. Eu am asistat doar la percheziția efectuată în biroul domnului procuror Niță Teodor. Nu s-au găsit bani în biroul acestuia.
Acesta este dus de către polițiști la București.
Atât pot să vă zic. Alte aspecte nu știu. Că i se impută în condițiile în care are calitate de suspect. În rest, alte detalii nu avem. Sincer, v-am spus.
Discutăm doar de instigare la abuz în serviciu și nu cred că ar putea să fie vorba despre altceva.
Din birou nu s-a ridicat niciun fel de documente.
Cu siguranță o să stăm de vorbă în condițiile în care voi afla mai multe. Dacă voi merge la București, îmi vor fi aduse la cunoștință drepturile și obligațiile și, bineînțeles, acuzația pe larg, situația”, a declarat avocatul Liviu Zaharia.
Anchetatorii au părăsit Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța urcând în dubă mai multe plicuri și sisteme de stocare.
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.