Noi informații despre cazul morții de la centrul de pensionari. Ce s-a stabilit în privința agresorului?

257
< 1 min citire
Noi informații despre cazul morții de la centrul de pensionari. Ce s-a stabilit în privința agresorului? - politisti-crima-1736169968.jpg
Potrivit ultimelor informații oferite de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în urma efectuării necropsiei s-a stabilit ca moartea a fost neviolentă și a survenit ca urmare a producerii unei insuficiențe cardiace.
Totodată, s-a stabilit ca leziunile traumatice nu au legătură de cauzalitate cu decesul.
Astfel, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în a cărui urmărire se află fapta, a apreciat ca la acest moment nu se impun a fi luate măsuri preventive față de autor.
Menționăm că la data de 5 ianuarie, în jurul orei 11:00, la un club de pensionari de pe strada Rozelor, municipiul Mangalia, un bărbat de 71 de ani a avut un conflict spontan cu un altul bărbat, de 64 de ani. În urma conflictului verbal, bărbatul de 71 de ani l-a agresat fizic pe cel de 64 de ani, iar acesta din urmă a decedat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0483 secunde