În procesul celor trei directori din administrația locală acuzați de fapte de corupție

Nota 10 pentru martorul Nicușor Constantinescu. El a venit cu lecția învățată

1441
4 min citire
Dacă în procesul liderului PD-L Constanța, Stelian Duțu, judecătorii instanței supreme au fost nevoiți să-l amendeze pentru neprezentare pe președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, nu același lucru se poate spune în dosarul celor trei directori din administrația locală, acuzați de fapte de corupție, unde viteza de reacție a fost mult mai mare.
Încă de la prima oră a dimineții, Nicușor Constantinescu s-a prezentat la Tribunalul Constanța, cu lecția învățată, pentru a fi audiat, în calitate de martor, în procesul celor trei directori din administrația locală.
Reamintim că Babuș Constantin, șeful Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat, a fost trimis în judecată pentru luare de mită, Marius Tărcatu, directorul direcției similare din cadrul Consiliului Județean Constanța, pentru complicitate la luare de mită, iar Ionel Pilat, directorul Direcției Serviciului Public din Primăria Constanța, pentru comiterea infracțiunii de șantaj.
Potrivit rechizitoriului, cei trei directori au ajuns să fie anchetați de procurorii anticorupție în baza unui autodenunț formulat de Dumitru Burcin, patronul restaurantului Pelican, din Constanța. Denunțătorul susține că în toamna lui 2002, Babuș i-ar fi pretins suma de 20.000 de dolari pentru a-i facilita intrarea la negociere directă în vederea cumpărării terenului aferent terasei Constanța.
În urma investigației efectuate de anchetatori s-a ajuns la concluzia că banii pretinși ar fi ajuns în posesia lui Babuș, prin intermediul lui Tărcatu. Ionel Pilat, la acea perioadă director adjunct în cadrul Primăriei Constanța, l-ar fi constrâns prin amenințări pe Burcin să dea banii respectivi.
Corb la corb nu-și scoate ochii
Constantinescu a dat declarație, după ce a fost propus de avocatul lui Constantin Babuș, șeful Direcției Administrarea Domeniului Public și Privat, în apărarea acestuia, mai ales că face parte din aceeași echipă. Și cum corb la corb nu-și scoate ochii, tot așa, Nicușor Constantinescu a relatat cât de frumoase, corecte și cu respectarea fără echivoc a legii se petrec lucrurile în Primăria Constanța.
Timp de mai bine de o oră, Nicușor Constantinescu a povestit cu lux de amănunte, de parcă s-ar fi petrecut ieri, evenimente ce au avut loc în aprilie 2004 și chiar și anterior acestei date. Declarația a mers ca pe roate, astfel că, la un moment dat, când avocatul lui Babuș a vrut să mai intervină cu o întrebare, Constantinescu a gesticulat să fie lăsat că știe ce are de spus.
El a povestit cum a venit Gheorghiță Corbu, ditamai directorul SAPARD, și i-a cerut să intervină pentru diminuarea prețului terenului aferent terasei Constanța în favoarea lui Dumitru Burcin. Bineînțeles că Nicușor Constantinescu a refuzat să dea curs solicitării, de altfel nefiind în atribuțiile sale o asemenea măsură.
În plus, ca o lecție dată lui Corbu, l-au exclus și din partid, pentru că l-au considerat un element negativ.
"Nici un funcționar din Primăria Constanța nu putea să influențeze vânzarea vreunui teren", a mai spus Constantinescu.
Ș-am încălecat pe-o șa…
Constantinescu și-a amintit și alte aspecte chiar din seara reținerii celor trei directori. Printr-un telefon primit de la un apropiat de-al lui Dumitru Burcin, patronul terasei Constanța, a aflat că acesta a făcut denunțul la presiunea procurorilor DNA.
Ba, mai mult, Constantinescu a precizat că a aflat de la Marius Tărcatu și, apoi, de la Constantin Babuș că procurorii DNA i-au făcut o ofertă și l-au asigurat că nu i se va întâmpla nimic dacă vor declara ceea ce doresc anchetatorii împotriva sa și a primarului Radu Mazăre.
Deși prezent în sală, procurorul DNA, Beatrice Șișman a uitat să reacționeze.
Constantinescu a mai spus că în spatele acestui denunț se ascunde, de fapt, o răzbunare. El a precizat că până în 2004, Felix Burcin, fiul denunțătorului, a lucrat la Consiliul Județean Constanța și, pentru că nu-și îndeplinea atribuțiile de serviciu, i s-a desfăcut contractul de muncă.
Mai mult decât ar fi cerut apărarea sau instanța, președintele Consiliului Județean Constanța a spus că răzbunarea are și o tentă politică, dacă se ține cont de faptul că este vorba de doi adversari politici, el membru al PSD și Burcin - al PD-ului, la vremea respectivă.
Și dacă declarația "pro" dată de Nicușor Constantinescu nu a reușit să convingă instanța de nevinovăția persoanelor inculpate, cu siguranță depoziția pe care o va depune la termenul din 21 februarie viceprimarul Constanței, Gabi Stan, ar putea conduce la o astfel de apreciere. Pe noi cu siguranță ne-a convins.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.028 secunde