Test de reacție

O bătrână beată a alertat polițiștii și jandarmii, în miez de noapte, la oha

399
O bătrână din Cernavodă, aflată în stare de ebrietate, a alertat forțele de ordine publică pentru a le testa, probabil, timpul de reacție.
În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 1, plictisită de prietena cea mai bună, respectiv sticla de alcool, Florica G., de 62 de ani, a zis că ar fi momentul să trăiască "periculos". Singura idee care i-a trecut prin minte a fost să sune la Serviciul Unic de Urgență 112, cerând intervenția imediată a forțelor de ordină publică la domiciliul ei, unde s-ar petrece o mare nenorocire.
Bătrâna deja își imagina cum tăbară mascații în casă, cum geamurile de la imobil îi sunt baricadate, cum lunetiștii se postează pe clădirea de vizavi, iar lumea curioasă se adună ca la urs așteptând deznodământul.
Femeia a fost însă trezită din "filmul evenimentelor" de bătăile în ușă ale unui echipaj de jandarmi. Floricăi nu i-a venit să creadă, se uita la aceștia, iscodea cu privirea întunericul de-afară, neputându-și imagina că, deși a chemat și polițiștii de la IPJ, dar și comunitarii, ea nu ar fi prezentat suficient interes și "invitația" ei trimisă via 112 nu a fost onorată decât de un biet echipaj al Jandarmeriei.
Bătrâna și-a înăbușit amărăciunea și momentul de dezamăgire cu încă un pahar de alcool, lângă care jandarmii i-au lăsat un proces verbal în care i se aducea la cunoștință că a fost cadorisită cu o amendă în valoare de 200 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5546 secunde