Accident rutier în port

O Dacia a intrat sub un tir

417

Articole de la același autor

Luni seară, în jurul orei 22, în dreptul societății Socep, a avut loc un accident rutier care s-a soldat cu rănirea a patru persoane. Pentru descarcerarea persoanelor aflate în autoturisme a fost necesară intervenția militarilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, subcomisar Cerasela Miron, din cauza neatenției în conducere și a neacordării de prioritate, un autoturism Dacia, cu numărul de înmatriculare CT-07-HOD, a intrat violent sub un TIR, cu numărul de înmatriculare CT-82-SCP, care circula regulamentar.
În urma impactului deosebit de violent, toți cei patru ocupanți ai autoturismului au suferit multiple leziuni. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Palas Constanța au intervenit pentru descarcerarea conducătorului auto, Cristian Păuleț, care rămăsese prins între fiarele contorsionate.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță, care au preluat victimele și le-au transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, în vederea acordării îngrijilor medicale.
Andrei Aslan, de 21 de ani, a fost diagnosticat de medici cu traumatism cranio-cerebral acut deschis și fractură nazală, Dorina Giurgea, de 17 ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis și Cristi Pescăruș, de șase ani, a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut deschis și fractură de femur.
Toate victimele au rămas internate în spital sub supraveghere medicală.
Șoferul TIR-ului, Marian Darie, de 35 de ani, a scăpat nevătămat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.6391 secunde