O femeie a fost înjunghiată în gât pe stradă

287
O femeie a fost înjunghiată în gât pe stradă - politie-1649775653.jpg

Articole de la același autor

O femeie de 74 de ani a fost înjunghiată în zona gâtului pe o stradă din Mediaş, judeţul Sibiu, iar atacatorul i-a furat un lănţişor. Femeia a fost găsită în spatele blocului unde locuieşte, iar medicii nu au putut-o salva.


”La data de 12 aprilie a.c., în jurul orei 12,30, prin apel 112, Poliţia Municipiului Mediaş a fost sesizată despre faptul că o femeie este căzută pe o stradă din municipiu, prezentând o posibilă rană care sângerează din zona gâtului.


Potrivit Antena3.ro la faţa locului s-au deplasat poliţişti şi echipaje medicale, acestea din urmă efectuând manevre de resuscitare ale persoanei în cauză, fără succes însă, fiind pronunţat decesul femeii”, au transmis, marţi, reprezentanţii IPJ.

”Deoarece din constatările preliminarii a reieşit faptul că moartea femeii ar fi survenit ca urmare a săvârşirii unei fapte cu violenţă, a fost constituită o echipă de cercetare formată din poliţişti de investigaţii criminale şi criminalişti care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, urmează să stabilească situaţia de fapt în vederea aplicării măsurilor legale în consecinţă”, au mai transmis poliţiştii.  


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4464 secunde