O femeie așteaptă de aproape patru luni răspuns la o solicitare făcută la Casa de Pensii

303
2
1 min citire
Că multe legi sunt date, dar nu sunt respectate, este deja o obișnuință pentru mulți dintre noi. Totuși, există și oameni care nu se dau bătuți, cu una, cu două, și merg până la capăt, pentru ca autoritățile plătite din bani publici să-și facă datoria așa cum trebuie.
La data de 10 august 2007, Aurelia Călin, în vârstă de 64 de ani, din Constanța, a formulat o cerere către Casa de Pensii Constanța, în care solicita anumite informații.
Concret, ea cerea un răspuns privind posibilitatea de a obține o indemnizație pentru munca prestată, ținând cont că a lucrat 17 ani numai de sezon, acumulând astfel cinci ani, zece luni și 22 de zile vechime efectivă.
Solicitarea a fost înregistrată cu numărul 301606/10.08.07.
Cu toate că petiția femeii este făcută în baza Legii 544/2001, și reprezentanții Casei de Pensii erau obligați, legal, să răspundă în cel mult 30 de zile, ea nu a primit nici astăzi vreun răspuns.
Drept urmare, s-a adresat cu o nouă cerere, la data de 25 septembrie 2007, însă și aceasta a rămas fără ecou.
Totuși, Aurelia Călin are speranța ca va primi un rezultat, pozitiv sau negativ, din partea reprezentaților Casei de Pensii Constanța și face apel către această instituție prin intermediul cotidianului nostru.
Vizavi de această problemă, am încercat, ieri, să contactăm purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Constanța, însă, din păcate, nu am reușit să luăm legătura cu el.

Comentează știrea

SVfBxkwYRuropkJfC
12 mai 2014
jRCaIGrmPJq

wbfxFQ hqtkgnrtrigp, [url=http://jncpoosgfsru.com/]jncpoosgfsru[/url], [link=http://dzmjupzqgpio.com/]dzmjupzqgpio[/link], http://tkvrzotfipaf.com/

DCHGLtQhQZevNA
30 august 2014
JldjgsRtiN

DbiV45 oiatrnhgddij, [url=http://kwsgmlosolri.com/]kwsgmlosolri[/url], [link=http://lgehikapotpr.com/]lgehikapotpr[/link], http://jrztoeedforj.com/

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0397 secunde