Vineri, un accident rutier care a avut loc pe drumul dintre Constanța și Ovidiu, în dreptul reprezentanței Skoda, s-a soldat cu rănirea a trei persoane. Culmea ironiei, una dintre ele, o femeie în jur de 50 de ani, abia fusese luată cu mașina de la spital, de fiul ei, cu care mergea spre casă, în Ovidiu.
Totul s-a întâmplat, se pare, din cauza unui șofer care conducea un autoturism marca Logan, cu numărul de înmatriculare CT-07-CFR. Acesta se afla pe banda unu, cu direcția Ovidiu și, la un moment dat, vrând să întoarcă spre Constanța, a intrat brusc pe banda a doua.
Valentin Anghel, de 30 de ani, din Ovidiu, șoferul unui Volkswagen Golf, cu numărul de înmatriculare B-2513KT, cumpărat din Bulgaria în urmă cu doar o lună și jumătate, tatăl a doi copii, care circula spre Ovidiu, pe banda a doua, nu a mai avut timp să-l evite pe șoferul neatent.
În urma impactului, cele două mașini s-au rotit pe mijlocul străzii, până ce, în ultimă fază, Volkswagen-ul s-a oprit în arbuștii de pe marginea drumului, pe partea stângă (cu direcția Ovidiu).
Imediat după impact, portiera din stânga spate s-a deschis, iar pasagera aflată pe bancheta din spate, respectiv mama lui Valentin Anghel, a fost târâtă pe șosea. Femeia abia fusese externată din spital. La rândul lui, șoferul, deși purta centura de siguranță, a fost izbit cu capul de parbriz și a suferit mai multe traumatisme. Pe de altă parte, șoferul Logan-ului a fost și el rănit. Toate cele trei persoane care se aflau în cele două mașini au fost transportate de urgență la Spitalul Clinic Județean Constanța.
Autoturismele au fost și ele avariate, în mod special Volkswagen-ul, care a fost distrus aproape în totalitate.
Lucrătorii Serviciului Poliției Rutiere Constanța efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea evenimentului rutier.