O nouă promoție de soldați profesioniști în Forțele Navale

312
2
O nouă promoție de soldați profesioniști în Forțele Navale - onouaseriedesoldati-1424711796.jpg

Articole de la același autor

Nu mai puțin de 52 de băieți și două fete care au ales cariera militară au ajuns la finalul programului de pregătire. Cu această ocazie, la Școala de Aplicație "Viceamiral Constantin Bălescu" din Mangalia, instituție care de ani buni pregătește soldați pentru Forțele Navale, a avut loc ceremonia de încheiere a Programului de formare a soldaților profesioniști, seria septembrie 2014, fiecare militar primind certificatul de absolvire, iar cei mai buni dintre ei, șefii de promoție de la fiecare specialitate, diplome și plachete. La final, soldații și-au demonstrat nivelul de pregătire prin exerciții, fiecare la specialitatea pentru care a optat.

Pe terenul de instrucție al Școlii de Aplicație au învățat elementele de bază ale oricărui militar, mânuirea armamentului din dotare, iar provocările au continuat cu ședințele de tragere cu armamentul individual, aruncarea grenadei, precum și alte exerciții pentru a se familiariza cu specialitatea pe care au ales-o. Soldații au parcurs un program intens de pregătire pe o perioadă de patru luni, care a cuprins două module. Primul, cel al instruirii individuale de bază, comun pentru toți soldații din Armata României, cu durata de opt săptămâni, s-a axat pe pregătire militară generală și tactică, în vederea formării deprinderilor individuale, necesare protecției individuale, ducerii luptei și mânuirii armamentului din dotare. Al doilea modul, cel al instruirii individuale de specialitate, cu aceeași durată de timp, a constat în pregătire militară de specialitate, specifică armei marină și specialității militare pe care soldații voluntari vor fi încadrați: timonieri, artileriști, radiolocatoriști, motoriști, electricieni navali, arme sub apă, torpilori, și nu în ultimul rând, infanteriști marini. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

EscorteDinRomania.ro
25 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Marţi, 24 Februarie 2015
Stire din Actual : Anunțul făcut de armata ucraineană
Pagina a fost generata in 0.3434 secunde