O rețea infracțională alcătuită din 16 tineri se va reuni în fața instanței de judecată

2328
2 min citire
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus, ieri, trimiterea în judecată a 16 tineri din Constanța, care se grupaseră într-o rețea infracțională, specializată în operațiuni frauduloase cu instrumente de plată electronice.
De asemenea, prin același act de inculpare, magistrații au hotărât scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.
Tinerii cu vârste cuprinse între 19 și 26 de ani, sunt acuzați că în perioada februarie - octombrie 2007 au creat mai multe filiere prin intermediul cărora au efectuat operațiuni frauduloase cu instrumente de plată electronică ce au produs importante pagube unor instituții financiare și persoane fizice din țară și străinătate.
Potrivit anchetatorilor, o parte din ei au postat în mod sistematic pe Internet pagini de Web falsificate, aparținând unor instituții financiare. Această activitate era urmată de transmiterea unui număr nedeterminat de e-mailuri (spam) cu scopul obținerii de informații în mod fraudulos de la clienții posesori de instrumente de plată electronică (cărți de credit) precum și de date de autentificare (user și parolă) pentru accesul on-line în conturile bancare ale clienților acestor instituții.
De asemenea, tot pentru obținerea datelor de identificare ale clienților instituțiilor financiare ei procurau, montau și puneau în funcțiune la ATM-urile unor bănci din țară, aflate pe raza municipiilor București, Constanța și Brașov dispozitive speciale confecționate artizanal.
Din cercetări a reieșit că datele clienților instituțiilor financiare obținute în modalitățile menționate, după prelucrare și verificare, au fost valorificate prin reinscripționarea pe carduri blank (clone), acestea fiind utilizate la extrageri ilegale de numerar. Tot cardurile clonate au servit la generarea unor transferuri financiare ilicite, din conturile aferente cărților de credit aparținând unor clienți ai băncilor, prin utilizarea unui sistem de transfer on-line.
Prin aceste manevre ilegale, pe parcursul anchetei, oamenii legii au stabilit că membrii grupării au reușit în acest interval să transfere ilegal și să încaseze de la oficiile instituțiilor financiare, sumele de 57.277 USD și 2.207 de euro.
Mai mult, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile celor 16, au fost identificate trei MSR 206, utilizate pentru rescrierea benzii magnetice a cardurilor pirat, trei dispozitive asemănătoare gurilor de bancomat și ansambluri video pentru înregistrarea ilegală a datelor de identificare aferente instrumentelor de plată ale clienților instituțiilor financiare, dar și numeroase echipamente de calcul și suporturi de stocare a datelor informatice. Dosarul celor 16 tineri a fost trimis la Tribunalul Constanța care urmează să stabilească primul termen de judecată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0302 secunde