Peste o sută de colegi din județele limitrofe ai angajaților de la serviciul de permise și înmatriculări din Argeș ridicați vineri de procurori sunt vizați de ancheta deschisă în acest caz, au declarat, pentru NewsIn, surse apropiate anchetei.
Numărul intermediarilor din acest caz este de câteva sute.
Aceleași surse declară că Direcția Generală de Informații și Protecție Internă a primit primele informații despre neregulile de la Argeș în vara anului trecut. În luna ianuarie, aceste date au început să se confirme.
În total, 25 de persoane au fost audiate de DNA. Printre acestea, se află un patron al unei școli de șoferi din Pitești, Constantin Tincă, și un preot.
22 sunt angajați ai Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din Argeș. Cei reținuți au fost aduși din Argeș cu dube ale jandarmilor și autoturisme ale DNA.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție și cei ai Direcției Generale Anticorupție au ridicat, vineri dimineață, în urma celor 24 de percheziții efectuate la sediul instituției și la domiciliile celor 22 de persoane suspectate de fapte de corupție, aproximativ 20 de saci de documente, calculatoare, imprimante și sume impresionante de bani. Potrivit unor surse apropiate anchetei, de la domiciliul șefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Argeș, Codruț Vlășceanu, au fost ridicați peste 300.000 de euro.
DNA a comunicat oficial doar că există acțiune în derulare în legătură cu documente eliberate de serviciu și că ancheta aparține parchetului central.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor al județului Argeș, unul dintre ofițerii reținuți de procurorii anticorupție, Daniel Zidaru, este ruda secretarului de stat în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, chestorul general Nicolae Berechet.
Verificările de până acum au condus anchetatorii la trei filiere prin care actele unor persoane care nu erau în țară ajungeau la angajații Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din Argeș.
Persoanele care le aduceau clienți angajaților serviciului de permise sunt, de asemenea, în atenția anchetatorilor, care le vor audia.