O tânără gravidă se zbate între viață și moarte după ce a fost târâtă de un cal speriat

96
< 1 min citire
O tânără gravidă se zbate între viață și moarte după ce a fost târâtă de un cal speriat - upu-1779259859.webp
O tânără de 21 de ani, însărcinată, se află în stare foarte gravă la Terapie Intensivă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, după ce a fost târâtă aproximativ 300 de metri de un cal speriat în localitatea Hamba.
Incidentul s-a produs marți seara, pe strada Pădurii, iar femeia a fost găsită inconștientă de echipajele SMURD sosite la fața locului. Medicii au intervenit de urgență, au intubat-o și au stabilizat-o înainte de transportul la spital.
Potrivit cadrelor medicale, pacienta a suferit multiple traumatisme grave și a fost inițial internată la Neurochirurgie, fiind ulterior transferată la Terapie Intensivă, unde se află în continuare în stare critică.
Primele cercetări ale poliției arată că animalul s-ar fi speriat în timp ce era ținut de femeie, ar fi rupt funia și a fugit, târând-o pe aceasta pe o distanță de câteva sute de metri.
Autoritățile continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul, conform Adevărul.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0397 secunde