O victimă a accidentului în care au fost rănite 42 de persoane, în stare gravă

309
Numai una dintre victimele accidentului produs, marți, când 42 de persoane au fost rănite, se află în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, iar cadrele medicale susțin că viața celorlalte persoane implicate în evenimentul rutier este în afara oricărui pericol. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, medicul Florian Stoian, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că o femeie din Piatra Neamț se află internată în Secția de Terapie Intensivă, după ce a suferit traumatisme craniene, faciale și fracturi ale oaselor bazinului. Victima, în vârstă de 41 de ani, va fi supusă unor noi investigații efectuate de către medicii constănțeni.
Totodată, Stoian a mai spus că în unitatea spitalicească mai sunt sub supraveghere de specialitate alte opt persoane, victime ale accidentului de pe DN 2A. El a explicat că pacienții respectivi nu au probleme acute de sănătate și viața nu le este pusă în pericol.
În cursul zilei de marți, 42 de persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier, petrecut la Ovidiu, în care au fost implicate cinci autovehicule, printre care și un microbuz care transporta persoane.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7674 secunde