Oferta armatei pentru tinerii constănțeni

564
2 min citire
În această perioadă, în baza Planului de școlarizare în instituțiile militare de învățământ 2011 - 2012, Centrul Militar Zonal Constanța recrutează candidați pentru instituțiile militare de învățământ superior, postliceal și liceal.
Prin urmare, locurile disponibile în instituțiile militare de învățământ superior sunt: 230 de locuri (187 locuri pentru băieți, 43 locuri pentru fete) la Academia Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu" Sibiu; 77 de locuri (60 locuri pentru băieți, 17 locuri pentru fete) - la Academia Forțelor Aeriene "Henri Coandă" Brașov; 53 de locuri (47 locuri pentru băieți, 6 locuri pentru fete) - la Academia Tehnică Militară București; 40 de locuri (36 locuri pentru băieți, 4 locuri pentru fete) - la Academia Navală "Mircea cel Bătrân" Constanța; 11 locuri (băieți și fete) - la Institutul medico-militar București; 10 locuri (băieți și fete) - la Institutul medico-militar Târgu Mureș.
Pentru instituțiile militare de învățământ postliceal locurile disponibile sunt: 102 locuri (89 locuri pentru băieți, 13 locuri pentru fete) - la Școala militară de maiștri militari și subofițeri a Forțelor Terestre "Basarab I" Pitești; 95 locuri (79 locuri pentru băieți, 16 locuri pentru fete) - la Școala militară de maiștri militari și subofițeri a Forțelor Aeriene "Traian Vuia" Boboc; 40 locuri (36 locuri pentru băieți, 4 locuri pentru fete) - la Școala militară de maiștri militari a Forțelor Navale "Amiral I. Murgescu" Constanța.
Locurile disponibile în colegiile militare liceale sunt: 120 locuri (100 locuri pentru băieți, 20 locuri pentru fete) - la Colegiul Militar Liceal "Ștefan cel Mare" Câmpulung Moldovenesc; 120 locuri (100 locuri pentru băieți, 20 locuri pentru fete) - la Colegiul Militar Liceal "Dimitrie Cantemir" Breaza; 120 locuri (100 locuri pentru băieți, 20 locuri pentru fete) - la 120 locuri (100 locuri pentru băieți, 20 locuri pentru fete).
Cei interesați pot afla mai multe informații de la Centrul Militar Zonal Constanța, de pe strada Mircea cel Bătrân nr. 106.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.032 secunde