Breaking news Oficial de la IPJ Constanța, despre bărbatul găsit spânzurat la Năvodari

752
< 1 min citire
Oficial de la IPJ Constanța, despre bărbatul găsit spânzurat la Năvodari - politietransportalternativ177469-1779273644.webp
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța au transmis informații oficiale despre bărbatul găsit spânzurat într-un apartament din Năvodari, județul Constanța.
„Astăzi, 20 mai, în jurul orei 9.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unui imobil din orașul Năvodari, a fost descoperit cadavrul unei persoane.
 
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 59 de ani.
Trupul neînsuflețit va fi transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare.
Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.099 secunde