Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Claudiu Turtoi, patronul unui fast-food din Constanța, care este acuzat de șantaj.
Procurorii DNA spun că, în cursul lunii noiembrie 2010, Claudiu Turtoi, în calitate de locatar, a încheiat cu o persoană un contract de închiriere a unui spațiu comercial, pe o perioadă de un an de zile, ulterior acest contract fiind reînnoit anual. Până în anul 2012, Turtoi și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, dar, de la începutul anului 2013, acesta, în calitate de reprezentant al firmei locatare, nu a mai achitat chiria corespunzătoare utilizării spațiilor închiriate și nici contravaloarea utilităților. La insistențele locatorului de a-și achita obligațiile asumate prin contract, în intervalul martie 2013 - septembrie 2013, Turtoi i-ar fi spus persoanei vătămate că nu intenționează să achite nicio sumă de bani și, mai mult, i-a cerut să-i dea 20.000 euro, cu motivarea că, în perioada în care firma sa a funcționat în spațiile închiriate de la acesta, nu a obținut niciun profit, ci, dimpotrivă, a pierdut suma de bani mai sus-menționată.
"În continuare, inculpatul, cu același comportament agresiv verbal și intimidant, i-a comunicat locatorului, atât telefonic, cât și prin intermediul mesajelor telefonice tip SMS, decizia sa de a nu părăsi spațiul închiriat, până în momentul în care va primi din partea acestuia din urmă suma pretinsă, respectiv 20.000 euro. De asemenea, inculpatul a proferat la adresa persoanei respective, în mod repetat, amenințări cu moartea sau cu închisoarea, sens în care s-a prevalat de pretinsele relații cu autoritățile publice, precum și de statutul de străin al părții vătămate, care ar putea fi determinat să părăsească teritoriul României sau care ar putea fi sabotat din punct de vedere economic", au conchis procurorii.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța.