A început procesul în cazul cunoscut sub numele „Operațiunea Exotic”, astăzi, la Tribunalul Constanța. Două persoane urmează să fie aduse în fața magistraților, la primul termen pe fond din dosar.
Este vorba despre Oliviu Oltean și Vasile Florin Ungurean Sabău, care în prezent se află în arest preventiv, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic internațional de droguri.
Potrivit procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța, la data de 18 septembrie 2024, un container, importat din Ecuador de către o societate comercială din Români, a fost descărcat într-un terminal din Portul Constanța. Deoarece existau suspiciuni cu privire la conținutul container-ului, autoritățile au sesizat procurorii DIICOT. În urma investigațiilor au fost identificați doi cetățeni români, de 33 și 36 de ani, suspecți pentru implicare în activitatea infracțională.
De asemenea, oamenii legii au aflat că produsele din container, respectiv 75 de butoaie metalice, dintre care 71 ce conțineau pulpă de fructe congelate, de aproximativ 200 de kilograme fiecare, urmau să ajungă în Olanda.
Astfel, la data de 23 septembrie 2024, după ce containerul a fost eliberat din Port, autocarul care transporta cantitatea de pulpă de fructe a ajuns la punctul de trecere a frontierei Nădlac 1, unde a fost oprit, iar echipajele speciale au controlat fizic toate bunurile transportate. În urma acțiunii, în cele aproximativ 15 tone de pulpă de fructe a fost descoperită cocaină.
„Membrii grupării ar fi amenajat și un depozit în municipiul Aiud, pentru a depozita o parte din transportul suspect. La acea locație, au fost descoperite patru butoaie din metal și 88 de cutii ce conțineau fructe congelate (aproximativ 880 kg.)", au transmis, la acea vreme, anchetatorii.
Trei persoane au fost conduse la sediul DIICOT Constanța, în vederea audierii și luării de măsuri legale, iar față de doi bărbați, procurorii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.