Opt români au murit infectați cu coronavirus. Ultima victimă, un bărbat din Craiova bolnav de diabet

746
Opt români au murit infectați cu coronavirus. Ultima victimă, un bărbat din Craiova bolnav de diabet - deces-1585036443.jpg

Articole recomandate

Coronavirusul a mai făcut o victimă marți dimineață. Un bărbat de 70 de ani din Craiova, bolnav și de diabat zaharat și internat la Terapia intensivă, a murit infectat cu COVID-19.


El se întorsese cu mai bine de două săptămâni din Italia, Lombardia, mai exact în noaptea de 6-7 martie, împreună cu fiica sa, aflată în autoizolare.


Bărbatul a mers direct acasă, a anunțat autoritățile, iar DSP i-a spus la acea vreme să se autoizoleze, pentru că Italia era zonă galbenă, ceea ce omul a și făcut.


Pe 19 martie însă, el a început să se simtă rău, a făcut febră și a fost dus cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase. Acolo, le-a spus doctorilor că a fost în străinătate și că apoi a stat izolat la domiciliu.


În urmă cu două zile, starea de sănătate a bărbatului s-a deteriorat, iar în toată această perioadă a fost intubat. Astăzi, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.


Bărbatul din Craiova suferea de diabet zaharat, urma un tratament cu insulină și avea obezitate de grad doi.


"Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Craiova, confirmat pozitiv în data de 19.03.2020. Pacientul a sosit pe data de 07.03.2020 din Italia împreună cu fiica sa, care se află în acest moment în autoizolare. 


Pacientul a fost internat pe data de 19.03.2020 la SCBI Craiova cu insuficiență respiratorie, fiind internat pe secția ATI a spitalului. Acesta suferea de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină. De asemenea, pacientul avea obezitate grad II", se arată în comunicatul remis presei.


Până luni, 576 de persoane s-au infectat cu COVID-19, după ce 143 de cazuri au fost confirmate pe teritoriul României. 


Dintre aceștia, 15 pacienți sunt internați la ATI, iar șapte sunt în stare gravă.


Până luni, pe teritoriul României, au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate și externate (51 la Timișoara, 17 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).


Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 5.066 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.


Opt români au murit infectați cu coronavirus. Ultima victimă, un bărbat din Craiova bolnav de diabet, informează Ministerul Sănătății.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.6372 secunde