Un incendiu care a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, la Asociația Familială "Iusin Nazim" a provocat pagube de un miliard de lei vechi, cel mai probabil, focul fiind pus de o mână criminală.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, subinspector Radu Croitoru, a declarat că incendiul a izbucnit, în jurul orei 2.30, la un magazin din complexul Grivița.
La fața locului, au ajuns mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea" al județului Constanța, care au reușit să stingă flăcările după mai bine de o jumătate de oră de la intervenție.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, lucrătorii ISU Constanța au stabilit că sursa probabilă a incendiului a fost flacăra deschisă, cel mai probabil, focul fiind pus de o persoană rău intenționată.
În urma focului, au ars articole de îmbrăcăminte, casa de marcat și actele asociației, și s-au produs distrugeri la structura magazinului, prejudiciul produs fiind de 100.000 de lei.
Polițiștii Secției 3 au strâns probe și au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat pentru producerea incendiului.