Pământul s-a surpat din nou la Slănic Prahova. Localnicii sunt în alertă

110
< 1 min citire
Pământul s-a surpat din nou la Slănic Prahova. Localnicii sunt în alertă - slanic-prahova-1723463701.jpg
Este alertă printre localnicii din Slănic Prahova, după ce în asfalt au apărut noi fisuri exact pe strada unde, în primăvară, șoseaua s-a surpat și zeci de oameni au fost evacuați.
Strada s-a surpat prima dată în luna aprilie. La acel moment s-a format un crater de aproximativ doi metri, pe o suprafață de 60 de metri pătrați, iar zeci de persoane au fost evacuate. O firmă specializată în construcții s-a ocupat în aceste luni de lucrări, iar în urmă cu două săptămâni s-a turnat și ultimul strat de asfalt, însă au apărut noi fisuri, care se extind de la o zi la alta.
Autoritățile au explicat că sunt câteva aspecte de pus la punct și că se va injecta beton în zona respectivă pentru a o stabiliza. Este vorba despre o lucrare care este în garanție și care a fost gândită pentru a putea fi refăcută dacă apar modificări.
De asemenea, autoritățile au mai precizat că, momentan, nu este cazul de evacuări, pentru că se fac în continuare măsurători și verificări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0384 secunde