Panică în Constanța: un șarpe uriaș văzut într-o gospodărie

836
Panică în Constanța: un șarpe uriaș văzut într-o gospodărie - sarpre-1382913211.jpg
Sătenii din localitatea constănțeană General Scărișoreanu sunt alarmați, după ce un localnic a alertat autoritățile, spunând că a văzut, în gospodărie, un șarpe de aproximativ cinci metri. Bărbatul a povestit că a văzut reptila într-o groapă pe care a săpat-o în spatele casei, pentru o fosă septică. Apoi, sâmbătă dimineață a văzut, în fața casei, un alt șarpe, mai mic, de aproximativ un metru, posibil un pui al primului. 

Sâmbătă, localnicii, polițiștii și Zeadin Murat, reprezentantul Asociației pentru Protecția Animalelor au răscolit gospodăria și împrejurimile în căutarea reptilei, dar fără succes.

De altfel, după cum ne-a declarat Zeadin Murat, nu este prima dată când în județul Constanța se semnalează prezența unui șarpe de dimensiuni considerabile. În urmă cu câteva luni tot în satul General Scărișoreanu a fost reclamată prezența unui șarpe imens, iar în urmă cu doi ani sătenii din localitatea Cuza Vodă cereau ajutor pentru găsirea și prinderea unui șarpe imens care le omora găinile și pe care-l văzuseră, de mai multe ori, stând la soare în vegetația din cimitir.

Și de această dată, ca și în dățile trecute, șarpele uriaș nu a fost găsit, dar localnicii sunt deciși să-l prindă, pentru a-l duce în pădure, departe de gospodării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0448 secunde