Parcare cu plată, prin pârloage și tufișuri, între cele două Eforii (galerie foto)

1950
1
6 min citire
Parcare cu plată, prin pârloage și tufișuri, între cele două Eforii (galerie foto) - 797188ee3a7ea183a8c844f526c214b4.jpg
Parcările cu plată par să fie unele dintre cele mai profitabile afaceri, mai ales în zonele aglomerate. De cele mai multe ori, investițiile sunt zero, iar încasările enorme.
Mai mulți turiști și localnici ne-au sesizat o astfel de afacere coaptă pe cordonul de teren viran, paralel cu marea, dintre cele două Eforii.
Peste noapte, o firmă s-a trezit stăpâna zonei, întinsă pe câțiva kilometri, și taxează cu 10 lei parcarea pentru orice autoturism care dorește să poposească acolo, indiferent de durata staționării. Că parchează prin pârloage, în mijlocul drumului de pământ sau pe plajă, nu contează. Turistul trebuie să dea banul. Dacă nu vrea să plătească parcarea (iar motive pentru a o face sunt destule), imediat i se blo-chează roțile autoturismului.
Tarifele sunt și ele pe măsura "investițiilor" și serviciilor oferite, surclasându-le chiar și pe cele din municipiul Constanța. Locul de parcare, oriunde ar fi el, costă 10 lei, iar caracatița aplicată tacticos pe roți se dă jos pentru 80 de lei.
Culmea, ambele servicii, și cel de parcare și cel de blocare a roților, sunt prestate de aceeași firmă, SC Calibo Com SRL. Ea centrează, ea dă cu capul. Așadar, turiștii și localnicii din Eforie au două opțiuni majore în ceea ce privește parcarea mașinii: ori 10 lei, ori caracatița. Cale de mijloc nu există.
Cine nu plătește parcarea se trezește cu roțile blocate
Stadler Kamer, "un cetățean bun platnic, care își plătește conștiincios toate impozitele și taxele", după cum s-a prezentat în scrisoarea trimisă la redacție, povestește ce a pățit pentru că a refuzat să plătească taxa de parcare într-un loc în care nu exista nicio parcare.
"Vă relatez și vă anexez câteva documente cu privire la modul cum se blochează roțile autoturismelor pentru că au parcat pe un teren viran, între Eforie Nord și Eforie Sud, în zona plajei Azur.
Începând cu data de 25.07.2009, societatea SC Calibo Com SRL blochează în mod selectiv roțile mașinilor parcate pe un teren viran, lângă șoseaua Constanța-Mangalia, în zona plajelor dintre Eforii.
Societatea în cauză nu a efectuat nicio amenajare a terenului pe care se află așa-zisa "Parcare cu plată". Nici măcar nu a semnalizat cu un indicator care să specifice că aceea este o parcare. În schimb, se prezintă salariatul firmei, care solicită suma de 10 RON taxă pentru parcare. La întrebarea de unde rezultă că aceea este parcare, ridică din umeri și spune că patronii trebuie să răspundă", spune Stadler Kamer. Pentru că a refuzat să plătească, omul susține că și-a găsit mașina cu roțile blocate. Însă doar câteva mașini aveau roțile blocate, celelalte, deși staționate în aceeași zonă, scăpând de sancțiunea cu cara-catița în schimbul plății taxei de parcare de 10 lei.
"La întrebarea de ce nu s-au blocat roțile decât la câteva mașini, angajatul firmei răspunde că a informat colegii cu "caracatița" doar pentru aceia pe care i-a văzut când au parcat. Ca să pot pleca cu mașina, nu am avut altă soluție decât să plătesc taxa de 80 RON pentru deblocarea roților", spune Stadler Kamer.
Pentru a-și găsi dreptatea, omul povestește că a sunat la OPC, însă nu i-a răspuns nimeni, iar cei de la poliție l-au pus să facă o reclamație.
"Am încercat să solicit sprijinul Oficiului pentru Protecția Consumatorului Constanța. Operatorul de serviciu ne-a făcut trimitere la Protecția Consumatorului Costi-nești. La numărul de telefon indicat nu a răspuns nimeni, deși s-a apelat de nenumărate ori.
M-am deplasat la Poliția Eforie Nord împreună cu un alt posesor de autoturism aflat în aceeași situație. Acolo ni s-a răspuns că autorizația SC Calibo Com SRL a fost dată de Consiliul Local Eforie, care ar fi singura instituție în măsură să reglementeze această situație. Ni s-a recomandat totuși să facem o reclamație care a fost înregistrată.
Se pare că s-a descoperit o nouă metodă de a face bani, cu cheltuieli minime și cu sprijinul autorităților locale", și-a încheiat povestea Stadler Kamer.
10 lei parcarea
În urma celor sesizate, ne-am dus și noi la plajă pe cordonul între cele două Eforii. Într-adevăr, din loc în loc, la umbră, pândeau câțiva parcagii, cu chitanțierele pregătite în mână. Indicatoarele cu "Parcare cu plată" există, însă pe o distanță de câțiva kilometri nu știu dacă am văzut mai mult de trei. Chiar dacă ar fi existat indicatorul cu pricina, asta nu înseamnă nici pe departe că locul arată a parcare. Locurile de parcare sunt indicate de angajații firmei Calibo undeva pe marginea drumului de pământ, printre boschete și bălării, pe un teren viran. Dacă se plătește taxa, băieții te lasă să parchezi chiar și pe plajă.
Un parcagiu ne explică pe îndelete cum stă treaba: "De la un capăt la altul, este parcare cu plată. 10 lei pe zi, nu se taxează pe oră. Cine nu vrea să plătească, ori pleacă, ori i se blochează roțile la mașină. Vin băieții și verifică mașinile. Care nu are bon în geam, îi pune caracatița".
Un bărbat, care a auzit discuția noastră cu băiatul din parcare, a ținut să ne facă unele precizări: "Nu știu cu ce drept angajații firmei de la parcare ne solicită să ne legitimăm. Inițial am vrut să parchez aici, însă mi-au cerut 10 lei. Le-am spus că sunt localnic, din Eforie, iar atunci mi-au solicitat să le arăt un buletin. Nu mi se pare normal să îmi ceară taxă de parcare într-un loc în care nu există parcare. Cred că oamenii ăștia habar nu au ce înseamnă un astfel de loc amenajat. Vor să le dăm 10 lei pentru a ne lăsa să oprim prin șanțuri, printre copaci".
Justificări penibile
Contactat telefonic de Cuget Liber, primarul orașului Eforie, Ovidiu Brăiloiu, ne-a confirmat că firma Calibo se ocupă cu administrarea parcărilor și blocarea roților, în urma unui parteneriat între societatea respectivă și consiliul local. Întrebat dacă este firesc ca o firmă să încaseze bani de la cetățeni pentru servicii care nu există, cu referire la taxa de parcare dintre cele două Eforii, deși în zonă nu există spațiu amenajat în acest scop, primarul s-a justificat imediat. "Acolo nu este o parcare amenajată, ci doar indicatoare, multe dintre ele fiind însă furate sau distruse. Taxarea parcării în acel loc a fost introdusă la solicitarea poliției locale, deoarece existau foarte multe spargeri de automobile. Acum, cât de cât, parcarea este supravegheată de cei care încasează banii, ceea ce îi descurajează pe hoți. În urma asocierii cu SC Calibo, consiliul local primește, anual, 800 milioane de lei vechi", ne-a declarat Brăiloiu.
În ceea ce privește taxa foarte mare de parcare solicitată, de 10 lei, edilul a precizat că suma este pentru întreaga zi, lăsând să se înțeleagă că suma poate scădea pentru cei care staționează mai puțin. Lucru infirmat însă de parcagii, care ne-au spus că indiferent dacă șoferul stă o oră sau opt ore, parcarea costă tot atât. Adică 10 lei.

Comentează știrea

dinu
8 august 2011
Vestul salbatic

Primarul este un golan care apara interele celor doua firme fantoma intre care una in Eforie Sud Eforie Estival ns srl care gratie ignorantei noastre a turistilor, a complcitatii politiei si a politiei locale se comporta ca in jungla.Abuzeaza de bunurile noastre (autoturiemele) si de bunul simt al nostru, percep taxe in locuri neamenajate prin boscheti. Daca am lua atitudine mai ales noi care am mers in statiune cu bilete la hoteluri care AU OBLIGATIE CONFORM LEGII SA ASIGURE UN NUMAR DE LOCURI DE PARCARE PROPORTIONAL CU NUMARUL DE CAMERE, ministerul turismului nu este strain de situatie, la solicitarea mea a confirmat ca am dreptate dar... Asta e tere noastra!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0519 secunde