Parchetul nu mai poate cerceta conturile celor executați silit

189
Parchetul nu mai poate cerceta conturile celor executați silit - parchetulconturiexecutatisilit-1389978696.jpg

Articole de la același autor

Executarea silită se realizează numai de către executorul judecătoresc, care este obligat să pună în aplicare obligația prevăzută în titlul executoriu. Astfel, executorul îi va cere debitorului lămuriri în scris în legătură cu veniturile și bunurile sale asupra cărora se poate efectua executarea. Totodată, executorul va încerca să-l determine pe debitor să-și execute de bunăvoie obligația, arătându-i consecințele la care s-ar expune în cazul continuării executării silite. În plus, executorul poate solicita informații inclusiv terților, adică celor care datorează sume de bani debitorului urmărit sau dețin bunuri ale acestuia supuse urmăririi. De asemenea, instituțiile publice, de credit și orice alte persoane fizice sau juridice sunt obligate să îi comunice acestuia datele și informațiile necesare realizării executării silite. Mai mult decât atât, în cazul în care cei sesizați nu dispun de informațiile solicitate sau refuză să le dea, executorul judecătoresc poate cere Ministerului Public să afle anumite informații despre debitor. 
Această prevedere a fost declarată, însă, neconstituțională de Curtea Constituțională a României. Practic, acest lucru înseamnă că Parchetul nu va mai putea efectua cercetări asupra conturilor sau depozitelor bancare ale debitorului. De asemenea, nu va mai interveni în procesul executării silite pentru a afla dacă debitorul este acționar ori asociat sau dacă deține titluri de stat, bonuri de tezaur și alte titluri de valoare susceptibile de urmărire silită. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2936 secunde