Parfumuri și ceasuri contrafăcute, la vânzare în parcările supermarketurilor

95
Parfumuri și ceasuri contrafăcute, la vânzare în parcările supermarketurilor - parfumjandarmi-1602007022.jpg

Articole recomandate

Comercianții ambulanți oferă spre vânzare fel de fel de produse, de la țigări până la ceasuri care imită produsele de firmă. Cu toții sunt însă în atenția jandarmilor constănțeni, care îi sancționează cu fiecare ocazie. Vineri, 2 octombrie, în intervalul orar 17.00 – 17.30, un echipaj din cadrul Grupării Mobile „Tomis” Constanța a desfășurat o acțiune în zona centrului comercial Vivo din municipiul Constanța, unde a surprins trei persoane care încercau să vândă 50 de parfumuri și cinci ceasuri, cu inscripții identice celor ale unor mărci înregistrate. Bunurile erau însă susceptibile a fi contrafăcute. Pe numele comercianților ambulanți au fost întocmite acte de constatare pentru comiterea faptei de punere în circulație, fără drept, a unui produs ce poartă o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, iar bunurile au fost indisponibilizate și predate polițiștilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în vederea continuării cercetărilor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4055 secunde